“Na, dragilor, urcăm la minibus”,  întreb companionii de drum şi dom’ profesor Olaru stă călare pe un scăunuţ mititel şi i se umflă bucile fundului, „e prea mic şi prea jos scaunul, dom profesor”, spun vinovat deoarece, eu şi alţi expediţionari, orişicâtuşi mai juni, stăm pe fotolii şi el acolo, pe scăunuţ, aşa că mă ofer să-i cedez locul: „ nu, stai numa’ pe pace”, răspunde profesorul şi-mi dă asigurări că rezistă, că oricum ne aflăm pe drumul de întoarcere şi totul e OK, mai puţin căldura care omoară totul, e ceva insuportabil. (mai mult…)

basilica minor Maria Radna, Lipova, Spata Hide

ASOCIAŢIA CULTURALĂ ARIERGARDA ■ PRIMĂRIA ORAŞULUI  LIPOVA ■ TABĂRA PENTRU PROMOVAREA PATRIMONIULUI ISTORIC ŞI NATURAL DE PE VALEA MUREŞULUI ■ PROIECT PENTRU CREATORI ÎN LITERATURĂ, FILM DOCUMENTAR ŞI FOTOGRAFIE ARTISTICĂ ■

(mai mult…)

Lipova, Octavian Soviany Hide

Să vezi proletcultismul dincolo de diabolizările lui. Să-l priveşti dincolo de supărări şi să vezi ce a vrut şi a aspirat. Şi ce a aspirat proletcultismul? Îţi aduci aminte de  aspiraţiile lui sub forma unor desene, o grafică alb-negru : muncitori cu pumni noduroşi şi priviri la fel, rămasă într-un gang, la Casa de Cultură de la Lipova. (mai mult…)

Lipova Hide

Cetatea Şoimos

Una din cele mai importante provocări ale turismului cultural este aceea că nu ajunge să le pui vizitatorilor, în faţa ochilor, obiecte, ci trebuie să le poţi sugera credibil moduri de viaţă. Să transmiţi energia sau spiritul unor mişcări ale civilizaţiei şi mentalităţilor. Simpla existenţă a unor monumente sau, cu un termen mai încăpător, a unor locuri ale memoriei, nu rezolvă problema. De altfel, acolo unde nu există asemenea locaţii/atracţii gata stabilite, preambalate, bine înfipte în discursuri oficiale despre Identitate – cu I mare sau, dacă se poate, chiar cu trei I ! – s-ar putea ca strategiile creative să se afle în avantaj. Tocmai fiindcă, pe lîngă provocarea de a ţese o poveste interesantă pe deasupra unui oraş aşa-cum-este-(de fapt, cum a ajuns)-el, nu trebuie să se lupte şi cu mitologii identitarepe cît de unilaterale şi agresive, pe atît de pietrificate. (mai mult…)

Caius Dobrescu, Lipova Hide

De câtva timp revenim de mai multe ori pe an la Lipova și în preajma așezării. În preajmă – în sens larg, deoarece ne îndepărtăm consistent, călcăm în județele Timiș și Hunedoara neavând sentimentul că ne-am răznit de centru. Ajungem pe Dealurile Lipovei și pe Munceii Măgurii, unde pustietățile își dau drumul, fânețele trec binișor de statul omului, livezile așteaptă cu mere cât pepenii, neculese, să treacă bucolic fata moșneagului. Oi într-un curs aproape secat se scaldă solidar în ciorofleacă. Prinde contur o pădurice de pruni, de corcoduși, de salcâmi, ținând în strânsoarea vegetală cruci căzute, cruci întreținute, cruci kitsch. (mai mult…)

Lipova, Viorel Marineasa Hide

Oscar Kokoschka

Laudatio Bohumil Hrabal

Nu aveau, pe la începutul deceniului al şaselea, autorităţile un entuziasm prea mare în legătură cu cele două formaţiuni ale pompierilor voluntari din Lipova, respectiv din Radna. Motivele erau de înţeles. Spre exemplu, clădirea din cărămidă a pompierilor din Radna avea un turn bulbucat în vârf cu un ceva aşa ca un par, care  părea să fi fost o chestie pe care atârnase odinioară un steag. Ori ce era cu adevărat mai vrednic de luare aminte din punctul de vedere al grijii structurilor care se ocupau cu munca ideologică decât steagurile. Mai ales cele din vremea orânduirii celeilalte. Erau suspecţi în ciuda monumentului din piatră cu steaua sovietică din părculeţul pompierilor, cu instalaţiile pe care se antrenau şi unde ne jucam noi, gaşca pionerească, toată ziulica. O să prezint pe scurt de ce erau suspecţii pompierii voluntari după ce voi arăta, tot pe scurt, în ce constau instalaţiile pentru antrenament din parc. Era acolo o bârnă lungă pe care, la vremea aplicaţiilor de sub comanda bătrânului comandant Nicoli, aranjat cu fireturi şi uniformă, vecinii noştri de pe stradă, spre exemplu neamţul Toni Reinholz, sau nea Petrişor Oancă, zis Oală, ori grădinarul Marghetics, ungur de pe uliţa mînăstirii catolice Maria Radna, veneau şi alergau încruntaţi. Desfăşurau repede, repede furtune lungi, prevăzute la capete cu buloanele strălucitoare pentru a putea fi prinse la dispozitivele maşinii de stins incendiile. Alergau, cum spun, încruntaţi, cu toporişti agăţate de centironul uniformei şi cu căşti cu creastă de nichel ca în filmele cu dacii şi romanii. Oricum ar fi, erau suspecţi în ochii autorităţilor. Socotiţi şi dumneavoastră, iubiţi cititori, că aveau la sediile lor pompiereşti tablouri cu fotografii aniversare de pe vremea lui Tisa Piszta şi a lui Franz Iozef, împăratul, de pe la o mie opt sute nouăzeci şi ceva. Sigur că asta „nu cadra”, vorba tovarăşului secretar raional, cu noua orânduire. Nu cadra nici faptul că mergeau – cum s-a exprimat tovarăşul Nicoli în faţa raionalei: „ că aşa s-au pomenit” – Vinerea mare şi în duminica de înviere la Mormântul lui Isus, amenajat la mănăstirea catolică ai cărei călugări fuseseră încadraţi de câţiva ani în câmpul muncii. Pompierii stăteau de pază la Mormânt, pe post de soldaţi romani, cu toporiştile şi, mai ales, cu căştile cu creasta de aramă pe cap. Singurul lucru cu adevărat pozitiv pe care îl aveau în activităţile lor era balul din februarie, pe care îl organizau împreună formaţia de pompieri voluntari Radna cu aceea din Lipova. Gurile rele ziceau că tocmai balurile erau motivul pentru care hardughiile acelea reacţionare nu fuseseră desfiinţate şi trecute în subordinea armatei unde, de altfel, li se cuvenea de drept să fie.

Daniel Vighi

Bohumil Hrabal, Lipova, Maria Radna, pompieri voluntari Hide