Pablo Picasso

Cititorii Hotnews isi aduc aminte, probabil, razboiul din vara, de la elaborarea Legii Educatiei Nationale, dus intre echipa Miclea, care sustinea solutiile elaborate la Cotroceni si dna Ecaterina Andronescu, ministrul educatiei de atunci, care dorea mentinerea status-quo-ului in acest domeniu sensibil.

Lupta la baioneta, incheiata uneori spre orele diminetii, cu amenintarea ruperii coalitiei de guvernare, a fost ilustrata pe site-ul Hotnews intr-o suita de articole sub titlul generic “Miclea vs. Andronescu”.

Ce-a iesit a fost un hibrid cu jumatati de masura, cu prevederi care merg pana la un punct al drumului modernizarii sau nici atat. Numeroase sunt exemplele de restante si esecuri: fracturarea invatamantului obligatoriu intre scoala generala si liceu, prapastia dintre scoala si piata muncii, continuata prin absenta unui invatamant profesional adecvat, neangajarea cadrelor didactice direct de catre unitatea scolara, nesalarizarea diferentiata dupa performanta si rezultatele muncii, lipsa unor mecanisme credibile de urmarire a cheltuirii fondurilor alocate, absenta unor masuri decisive de eliminare a “fabricilor de diplome” din invatamantul superior si multe altele.

Curtea Constitutionala a decis ca legea este in ansamblu neconstitutionala si a respins-o. Motivatiile sunt subtiri, nu intra in analiza pe fond a legii, mentioneaza doar faptul ca este de natura organica si prea importanta pentru a trece prin asumarea raspunderii. Din aceasta cauza se impune discutarea ei in parlament si cu societatea civila.

Toate bune si frumoase, numai ca in ultimii 20 de ani am functionat dupa legi ale educatiei elaborate de parlament si minister iar rezultatul a fost: educatia a ramas incremenita in tiparele comuniste, corupta si ineficienta, irelevanta, inechitabila si de proasta calitate. Insulele de excelenta nu pot ascunde oceanul de incompetenta si impostura in care se scalda. Ipocrizia si mistificarea rezultatelor de la examenele nationale, fenomene absolut incredibile precum scandalul Spiru Haret de asta vara, fabricile de diplome universitare care duduie si lucreaza la foc continuu, precum economia lui Tariceanu, toate astea fac orice demonstratie a calificarilor de mai sus superflua.

Si organisme internationale si europene ne spun acelasi lucru.

De lipsa de educatie nu se moare, doar se culeg capsuni in Spania sau se ingrijesc batranii si copiii bogatilor Europei.

Dlui Mihail Hardau, fost ministru al educatiei, actualmente senator si seful comisiei de invatamant din Senatul Romaniei, i-a scapat porumbelul asta vara cand a declarat public: “universitatea Spiru Haret si alte universitati private controleaza Ministerul Educatiei si Parlamentul Romaniei”. O fi stiind domnia sa ce spune, avand in vedere inaltele functii pe care le detine in statul roman.

Ca unii parlamentari “predau” la mai multe universitati private, uneori doar prin incasarea salariului, e de notorietate. Fac acelasi lucru si magistratii Curtii Constitutionale? Asa s-ar explica respingerea legii care are doua prevederi “dureroase”: limiteaza la 65 de ani varsta pana la care poti fi profesor titular si la doua norme activitatea didactica. Acum poti primi salariu pentru oricate norme, iar varsta pana la care poti fi in activitate o stabileste doar Dumnezeu.

Partea buna

Exista o parte buna a lucrurilor. Actuala putere, cu premier si ministru al educatiei din aceeasi tabara politica pot face un upgrade al legii, astfel incat sa o aduca la parametrii prevazuti de documentele si solutiile elaborate de comisia Miclea si chiar mai bine, prin concluziile reiesite in timpul dezbaterilor de asta vara. Reunirea comisiei Miclea cu cei mai buni specialisti si cu vointa politica, inclusiv a ministrului educatiei, pot duce la o forma finala a legii superioara aceleia respinsa de Curtea Constitutionala.

Partea negativa

Nu se stie cand va iesi legea din parlament si sub ce forma. Sunt de asteptat trei scenarii:
1. Avand in vedere numarul imens de articole si de pagini (circa 300), dezbaterea parlamentara ar putea dura 2-3 ani, toate procedurile si discutiile in comisii fiind greoaie si cronofage. Cum actuala majoritate parlamentara este extrem de subtire, este de presupus ca se vor plati polite politice inclusiv prin tergiversarea adoptarii acestei legi. In final, legea ar putea iesi amputata, decapitata, mutilata, ciufulita, astfel incat “parintii” sa nu-si mai recunoasca “odrasla”.
2. Legea sa fie dezbatuta in procedura de urgenta, dar interesele parlamentarilor aflati in conflict de interese prin salariile incasate de la universitatile private s-o masacreze astfel incat sa conserve interesele lor, ale sindicatelor, politicienilor, managerilor si profesorilor, in special din invatamantul superior si mai putin sau deloc ale beneficiarilor platitori de taxe si impozite.
3. Procedura de urgenta sa duca la o lege cat mai apropiata de proiectul initiatorilor, astfel incat sa fie aplicata repede, incepand cu anul scolar viitor.

Aici rolul decisiv va fi al PNL, care ar putea demonstra pentru prima oara, pe acest proiect punctual, ca doreste modernizarea si reformarea societatii, ca intelege sa apere interesele elevilor, studentilor, parintilor si mediului de afaceri, dincolo de interesele politicianiste ale parlamentarilor sai. Va fi un prim test important prin care PNL se va repozitiona in noul context politic.

Camera decizionala pentru legile privind invatamantul este Senatul. Comisia de invatamant din Senat are urmatoarea componenta: Mihail Hardau, presedintele comisiei, Radulescu Serban, Bara Ion, Sbarciu Ioan, toti de la PDL, Ecaterina Andronescu, Prunea Nicolae, Silistru Doina, Mang Ioan, de la PSD+PC, Robu Nicolae, Topescu Cristian, de la PNL si Bokor Tiberiu de la UDMR.
I-am mntionat aici ca sa stim cu totii cine va fi responsabil de forma finala a legii.

Asociatia EDU CER va urmari permanent dezbaterile parlamentare, propunerile si pozitiile partidelor si parlamentarilor si le va aduce la cunostinta publicului larg.

Nu de altceva, dar sa stim cum vom vota data viitoare.

Prof. Stefan VLASTON, Presedinte EDU CER

corupţie, diplome false, educatie, EduCer, reforma, Stefan Vlaston, Universitatea Spiru Haret Hide

Ives Tanguy

De ani buni corupţia din ţară cuprinde în caracatiţa ei instituţiile publice care au menirea să lupte chiar împotriva acesteia.

Ce-i de făcut cînd procurorii sînt penetraţi de corupţie? Cine mai apără avuţia publică şi moralitatea socială? Ultimele dezvăluiri din penitenciare arată cît de întinsă este boala: avem procurori înhăitaţi cu puşcăriaşii, avem medici legişti în slujba interlopilor şi a criminalilor de ultimă speţă. Mulţi dintre cei închişi au serioase tulburări de comportament psihic şi pot izbucni în furii criminale te miri cînd şi unde. Şi legiştii, şi sistemul de pază al penitenciarelor, şi procurorii ne pun în primejdie pe toţi datorită lăcomiei lor nesăbuite după bani. Şi asta deşi îi plătim de la buget cu salarii generoase. Care ar fi terapia? Nu prea există iar serviciile de supraveghere ale sistemelor de autoritate statală sînt la rîndul lor anihilate. Sistemul de informaţie al Internelor, celebrul doi şi-un sfert, se pare că a făcut mai degrabă poliţie politică decît supravegherea flagelului corupţiei. Altă explicaţie nu prea avem de ce este atît de rîvnit de partide. Probabil că serviciul deţine dosare compromiţătoare care pot, la adică, decide soarta alegerilor sau pot fi folosite ca mijloace de şantaj pentru a obţine decizii favorabile unor grupări de interese politico-financiare sau economice. Asta îmi pare a fi miza politică a acestui serviciu de poliţie politică. Cred, de asemenea, că ar fi fost bine că justiţia să fi avut, totuşi, un serviciu de supraveghere informativă independent. Toate ar trebui puse sub supravegherea legală a serviciului naţional de informaţie cu un singur obiectiv care trebuie urmărit cu tenacitate şi curaj şi anume destructurarea reţelelor mafiote corupte din organismele politice şi de autoritate ale statului. Mai apoi întreg angrenajul informativ ar trebui supravegheat de parlament, de societatea civilă şi nu în ultimul rînd de un organism de mediere etică europeană, printr-o cedare de suveranitate naţională în acest subiect. Am sentimentul că lupta împotriva corupţiei cu forţele interne ale statului nu ajunge şi e nevoie de o delegare parţială de putere către autorităţile competente europene în domeniu. Abia atunci putem spera că se va însenina cît de puţin cerul şi pe la noi.

Daniel Vighi pentru Cotidianul

corupţie, procurori corupţi Hide