Oscar Kokoschka

Laudatio Bohumil Hrabal

Nu aveau, pe la începutul deceniului al şaselea, autorităţile un entuziasm prea mare în legătură cu cele două formaţiuni ale pompierilor voluntari din Lipova, respectiv din Radna. Motivele erau de înţeles. Spre exemplu, clădirea din cărămidă a pompierilor din Radna avea un turn bulbucat în vârf cu un ceva aşa ca un par, care  părea să fi fost o chestie pe care atârnase odinioară un steag. Ori ce era cu adevărat mai vrednic de luare aminte din punctul de vedere al grijii structurilor care se ocupau cu munca ideologică decât steagurile. Mai ales cele din vremea orânduirii celeilalte. Erau suspecţi în ciuda monumentului din piatră cu steaua sovietică din părculeţul pompierilor, cu instalaţiile pe care se antrenau şi unde ne jucam noi, gaşca pionerească, toată ziulica. O să prezint pe scurt de ce erau suspecţii pompierii voluntari după ce voi arăta, tot pe scurt, în ce constau instalaţiile pentru antrenament din parc. Era acolo o bârnă lungă pe care, la vremea aplicaţiilor de sub comanda bătrânului comandant Nicoli, aranjat cu fireturi şi uniformă, vecinii noştri de pe stradă, spre exemplu neamţul Toni Reinholz, sau nea Petrişor Oancă, zis Oală, ori grădinarul Marghetics, ungur de pe uliţa mînăstirii catolice Maria Radna, veneau şi alergau încruntaţi. Desfăşurau repede, repede furtune lungi, prevăzute la capete cu buloanele strălucitoare pentru a putea fi prinse la dispozitivele maşinii de stins incendiile. Alergau, cum spun, încruntaţi, cu toporişti agăţate de centironul uniformei şi cu căşti cu creastă de nichel ca în filmele cu dacii şi romanii. Oricum ar fi, erau suspecţi în ochii autorităţilor. Socotiţi şi dumneavoastră, iubiţi cititori, că aveau la sediile lor pompiereşti tablouri cu fotografii aniversare de pe vremea lui Tisa Piszta şi a lui Franz Iozef, împăratul, de pe la o mie opt sute nouăzeci şi ceva. Sigur că asta „nu cadra”, vorba tovarăşului secretar raional, cu noua orânduire. Nu cadra nici faptul că mergeau – cum s-a exprimat tovarăşul Nicoli în faţa raionalei: „ că aşa s-au pomenit” – Vinerea mare şi în duminica de înviere la Mormântul lui Isus, amenajat la mănăstirea catolică ai cărei călugări fuseseră încadraţi de câţiva ani în câmpul muncii. Pompierii stăteau de pază la Mormânt, pe post de soldaţi romani, cu toporiştile şi, mai ales, cu căştile cu creasta de aramă pe cap. Singurul lucru cu adevărat pozitiv pe care îl aveau în activităţile lor era balul din februarie, pe care îl organizau împreună formaţia de pompieri voluntari Radna cu aceea din Lipova. Gurile rele ziceau că tocmai balurile erau motivul pentru care hardughiile acelea reacţionare nu fuseseră desfiinţate şi trecute în subordinea armatei unde, de altfel, li se cuvenea de drept să fie.

Daniel Vighi

Bohumil Hrabal, Lipova, Maria Radna, pompieri voluntari Hide

Laudatio marelui scriitor Bohumil Hrabal

Bohumil Hrabal

Vecinul nostru de la scara vecină are un nume de familie imposibil şi nu e singurul în oraş, dovadă că am fost adunaţi de unde şi-a înţărcat Necuratul fîrtaţii, după cum s-a exprimat domnul Venus Popescu, om normal, de loc din Caracal. Domnul Popescu este „pensionist”, şi e supărat şi bombăne de fiecare dată cînd trebuie să spună numele altui „pensionist” de-al dumnealui cu care joacă table: cine a mai auzit aşa ceva, auzi, domnule, să te cheme Bina Visočany-Bretšnaidr ? (mai mult…)

24 FUN, Bina Visočany-Bretšnaidr, Bohumil Hrabal, Venus Popescu Hide