Culmea! La douăzeci de ani după revoluţie, adică în anul 1868, Alessandru Pelimon scrie romanul Revoluţiunea română din anul 1848 – Muşătoiul. Numele acesta barbar din coada tituluşului romanesc este al unui munte în care stau la palavre foşti revoluţionari într-un decor pe măsură. Aici-şa iernile sunt „geroase şi viscoloase”, „primavera cad ploi continue”, „sute şi mii de mînzate pasc erba” care acolo, pe Muşătoiu, „e toată vremea fragetă”, baciul este un general ce are în subordine trupe nenumărate de „păstorei cu fluierul şi cu cavalul la gură”, mieii sar aberant „pre colnice şi pre vălcele”, în timp ce păstorii, cîntînd doine amoroase, gustă „plăcerea repausării la umbrele molifţilor”. (mai mult…)

Al. Pelimon, Căimăcămia Hide

Thomas Mann

Explicaţie pentru fragmentul care urmează: rânduri scrise de tânărul care am fost acum un sfert de veac în plin comunism, sătul de raţionalismul ceauşist, lehamisit de plictiseala ideologiei oficiale, atârnat de evadarea ficţională în capodopera Muntele magic, romanul minune a lui Thomas Mann.  Căutam certitudini cu fervoarea vârstei, pipăiam cu gândul divinitatea, căutam să identific certitudini în nepătrunsul existenţei omeneşti. Aveam timp berechet să citesc şi să gândesc pe marginea a ceea ce citeam, astăzi nu o mai pot face la fel, am pierdut bucuria cititului aceluia – citesc profesional! – mi-au rămas doar amintiri îndepărtate şi câteva însemnări care nu spun mare lucru din ceea ce am trăit atunci, în vârsta de aur a lecturii. (mai mult…)

Hans Castorp, Muntele magic, Thomas Mann Hide

Dincolo, peste Mureş, e Banatul, cu nemţii şi măcelăriile, cojocarii, breslele. Ca să ajungi acolo trebuia să treci podul, să plăteşti ce se cuvine şi să apuci drumul spre piaţă, printre micii negustori, în fojgăiala dughenelor, a bazarului rămas din vremea ocupaţiei otomane care a durat un veac şi jumătate, până când prinţul Eugeniu de Savoia intră pe poarta Forforoza în cetatea Timişorii în al doilea deceniu al veacului al XVIII-lea. (mai mult…)

Iona Slavici, prinţul Eugeniu de Savoia Hide

Vermeer

Fascinaţia gîndului simplu, rostit în frînturi de fraze (ce păreau să ascundă în pu­ţina lor spunere promisiunea unor stări esenţiale la care nu-mi era dat să am acces) m-a urmărit în permanenţă, din chiar clipa cînd am simţit profun­zimea lor. O sărăcie fără perspective. O capcană pe care nu o poţi evita decît transfigurîndu-ţi can­titativul simplei  acumulări culturale într-un alt­ceva, gata să te păstreze într-o relaţie proaspătă cu lumea. (mai mult…)

jurnal literar Hide

.

În mai toate piesele şi schiţele lui Caragiale, personajele vorbesc anapoda. Faptul nu este intîmplător, pentru   că o împleticire verbală exprimă o împleticire a gîndului, o stare stîlcită a minţii, un deficit mental. Din vremea dialogurilor lui Platon s-a tot spus că vorba este forma pe care o îmbracă gîndul. Ludwig Wittgensttnn ne asigură în Tractatus că „Propoziţia reprezintă descrierea unei stări de lucruri”. Propoziţia caragialiană de­scrie şi ea, în mod indirect, prin nefuncţionalităţi, prin suspendări ale comunicării, o anume stare de lucruri   mentale, cu   oglindiri   politice,   sociale, omeneşti. (mai mult…)

I. L. Caragiale Hide

Lumea Marei, lumea Persidei, lumea micilor negustori şi a breslelor. O realitatea cvasiexotică pătrunde în proza românească, odată cu imaginea cinematografică a măcelăriei lui Hubăr, “la colţ de uliţă, peste drum de mănăstire”. În treacăt aş spune că topografia romanului este ea însăşi surprinzătoare faţă de realitatea locului: mănăstirea franciscană se află pe malul stâng al Mureşului, în Transilvania. Slavici descrie în Lumea prin care am trecut ceea ce se petrece acolo, în locul strategic din faţa mănăstirii, printre stejarii bătrâni de lângă Valea Mare în care îşi plasează începutul romanului : (mai mult…)

Ioan Slavici Hide

Dacă ar trebui cuiva să i se dea onoruri mai dihai decît oricărui mare filosof existenţialist, cu siguranţă că acel cineva n-ar putea fi să fie altul decît Înălţimea Sa Anton Pavlovici. Mie, de exemplu, cel mai mult îmi place cum anume se petrece povestea filozofică atunci cînd în zemstva cutare, pe uliţele tîrgului X, pe seară, pătrunde ca din senin regimentul de cavalerie din N.; aşa îi spune Înălţimea Sa: “regimentul de cavalerie din N.” care “s-a cartiruit”, în amurg, în tîrgul X. şi multă zarvă a stîrnit între doamnele orăşelului. (mai mult…)

Anton Pavlovici Cehov Hide

Vasile Alecsandri se preumblă prin spaţiul citadin ieşean să vadă cum stăm. Nu e prea bine, “Celelalt zidiri”, zice bardul “ce se găsesc în Cetăţuie sînt toate mai mult sau mai puţin păstrate în întregime.” Ajunge lîngă “Turnul cvadrat de deasupra porţii” şi bagă de seamă că “poate încă sluji multă vreme de cuşcă clopotelor în lipsa prilejilor de războaie.” Socoteşte cam ce anume ar putea fi demn de interes: doar“Biserica în care sînt portretele a lui Duca Vodă şi a familiei sale” poate fi obiectiv turistic, aceasta “se află încă în bună stare şi merită a fi arătată ca una din cele mai nimerite ce s-au rîdicat în Moldova în veacul XVII”. (mai mult…)

Peter Gross, Vasile Alecsandri Hide

Festivalul german Volkfest poate fi considerat opusul festivalului de artă. E totuşi o uşoară exagerare înţelegerea celor două ca antonimice. Numim festival de artă toate acele manifestări care adună într-o cunună creaţiile diferitelor ramuri artistice, au ca scop principal avântul culturii, promovarea ei. În ciuda acestui fapt, ar fi greşit să delimităm net cele două tipuri de festival, respectiv cel cultural de cel de artă. Să apelăm la un exemplu simplu: cu ocazia unui festival de teatru, restaurantele din preajma instituţiei teatrale sunt invadate de vizitatorii festivalului. Astfel şi gastronomia, care n-are nici o legătură cu arta, ia avânt. Acest lucru se petrece identic şi în cazul altor manifestări. Cele două tipuri de festival nu se exclud deci, iar dincolo de obiectivele declarate, amândouă încearcă să se apropie între ele. (mai mult…)

A., Bacchella, Bollo, D., Distefano, E., Klaic, U Hide

Domnul Guba avea cafea originală pe care o îmbunătăţea cu un coniac de bună calitate, franţuzesc original de la mama lui. Aşa îl lăuda Guba şi balerinii, tenorii, maşiniştii sau chiar şmenarii de pe Corso veneau în fumul de la ţigările Kent pe care, discret, le asigura tot Guba. (mai mult…)

Getica, Spargapeithes, Vasile Pârvan Hide