Pablo Picasso

În perimetrul Mai Nimicului Fundamental nimic nu creşte dinspre copilărie ca formă de ispăşire şi de evadare. În perimetrul Mai Nimicului Fundamental nimeni nu evadează niciunde. (mai mult…)

Bachelard, Ioan Es. Pop Hide

Henri Matisse

Literatura şi imaginarul creator modern se simt bine când se exersează pe teme precum kieful. Plictiseala. De aici rezultă spleenul. Apoi vagul existenţial. Acesta de pe urmă este mai greu de prins. Poezia se încumetă. Şi reuşeşte de cele mai multe ori atunci când îşi merită numele. Pe noi ne va interesa felul în care reuşeşte ea să cuprindă teme ale banalităţii vieţuirii. De la Alexandru cel Mare spre boiangiul din colţ. Vom proceda la investigaţii paralele. Încrucişate. Vom enumera tematic. Vom prelungi creator. (mai mult…)

Avangarda romaneasca, curs literatura contemporana, curs literatura romana, Petru Ilieşu, poezie Hide

Magritte

Spectacolul lumii-cămin-de-nefamilişti este expresia unui soi de Fortuna labilis purtată ca un prapur ceremonial dintr-un decor într-altul. În dangătul unui clopot care nu se aude şi al unui vânt care nu suflă de nicăieri, Mai Nimicul se naşte în poem din ceremonia privirii care scrutează “strada Olteţului 15”. Locul este şi el în-semnat prin dublă marcare cu cleşti care poată  fierul înroşit al Mai Nimicului : o dată social („aici nu stau decît doar cei ca noi”) şi a doua oară existenţial („aici / viaţa se bea şi moartea se uită”.). Adăugaţi şi iscusinţa poetului de a pune în criză sensuri şi idealuri prin căderi în non-sens şi lipsă de ideal: „şi nu se ştie niciodată cine pe cine, cine cu / cine şi cînd şi la ce.” Suspendarea interacţiunilor sociale prin veşnicia unei condamnări fără speranţe în marginile unui topos ( “strada Olteţului 15”; „căminele de nefamilişti”)   în care „nu se ştie niciodată” când are loc relaţionarea competiţională de tradiţie hobbesiană a lui „cine pe cine”. Nici coagularea comunitară nu se petrece aici, odată  ce „nu se ştie niciodată”: „cine cu / cine”. După cum „nu se ştie niciodată”: „când”. Şi „nu se ştie niciodată”: „la ce”. O dată, o suspendare temporală. A doua oară, teleologică.

Daniel Vighi

Ioan Es. Pop Hide

În vremurile de demult, pe când jazzul era încă aproape de ritmurile de tinichea şi oale sparte de pe nenorocitele plantaţii de bumbac s-a născut Henry „Red” Allen undeva într-un cartier puchinos din New Orleans. Aşa să ştiţi! Prin anii 20, pe când soldaţii Unchiului Sam se războiau prin Europa Allen deprinde meşteşugul trompetei. (mai mult…)

Buck Clayton, Fletcher Henderson, Henry Red Allen, Hot Lips Page, louis Armstrong, Roy Eldridge Hide

Cultura românească din Banat şi Ardeal îşi poate găsi, prin reciprocitatea interconexiunilor instituţionalizate cu cea a maghiarilor transilvăneni şi bănăţeni, o specificitate cu bătaie europeană. Sîntem specifici (şi) pentru că istoria ne-a aşezat laolaltă. Vrem, nu vrem, cultura va trebui să îşi găsească resurse de federalizare a imaginarului creator, dacă vrea să cultive diversitatea tematică dar şi, desigur, axiologică. Problema literaturii ungurilor transilvăneni şi bănăţeni, ca şi a românilor de aceeaşi obîrşie, este una singură. Majoră însă! Şi anume ca, din neputinţe artistice, să aruncăm priviri tîmpe asupra realităţii, să o îmbrăcăm în provincialism literar, adică în utopii de felul acelora care l-au împins pe Nicolae Iorga să declare că, în satul românesc, nu există ţărani de felul celor ai lui Rebreanu, cu capul plin de băutură şi doritori (doar!) să prindă fetele de ţîţe la horă. (mai mult…)

Ardeal, Banat, Helmuth Frauendorfer, Herta Muller, Richard Wagner, William Tottok Hide

În sala pe jumătate goală se auzeau limpede toate mişcările, orice foşnet al pungilor cu friş-cocoş, zgomotul celor care mîncau seminţe de floarea soarelui sau de dovleac şi lăsau între scaune un covor de coji pe care le mătura tanti Bulumac în pauzele dintre reprezentaţii. (mai mult…)

Mosfilm Hide

La aproape un deceniu şi jumătate  de la moartea pantofarului Johann Kaspar Steube din Gotha, un soi de Gil Blas din vremea Iluminismului secolului al XVIII-lea,  Johann Wolfgang Goethe scrie mai multe rânduri în care îl compară de-a dreptul cu Plutarh, unul al istoriei personale, e drept. (mai mult…)

Costin Feneşan, Johann Wolfgang Goethe, Plutarh Hide

1. 

   Poeta Mariana Marin

   Criza literaturii şi noile provocări didactice.

2. Miturile literaturii române contemporane, canonul, stereotipul literar
3. Liberalismul cultural dintre 1965 – 1971. timişoara culturala în epocă. Invitat pictorul Constantin Flondor.
4. Deschideri culturale şi literare din deceniile 70 şi 80.  Semiotica, textualism, istoria religiilor şi literatura română. Invitatpoetul Marcel Tolcea
5. Influenţa literară sud americană şi contracultura nord-americană. Invitat poetul Petru Ilieşu
6. Scoala de la Târgovişte.
7. Eseul, teatrul, poezia în anii şaptezeci. Generaţia Echinox.
8. Generaţia anilor 80 şi schimbarea de paradigmă în poezie. Invitat poetul Eugen Bunaru
9. Proza optzecistă – deschideri tematice. Invitat scriitorul Lucian P. Petrescu.
10. Exilul literar românesc.
11. Marile dezbateri polemice de după 1990.
12. Literatura şi internetul, dezbatere cu tinerii creatori din anul III.
13. Generaţia literară a anilor 2000, dezbatere cu tinerii creatori din anul III.

Bibliografie minimală:

NEGRICI, Eugen, Iluziile literaturii române, Bucureşti : Cartea Românească, 2008

NEGRICI, Eugen, Literatura română sub communism, Bucureşti : Editura Fundaţiei Pro, 2003.

SPIRIDON, Monica. LEFTER, Ion Bogdan. CRĂCIUN, Gheorghe. Experimentul literar românesc postbelic, Piteşti : Paralela 45, 1998

LEFTER, Ion Bogdan. Postmodernism : din dosarul unei “bătălii” culturale, Piteşti : Paralela 45, 2000

LEFTER, Ion Bogdan (coord..). SCRIITORI români din anii ‘80-’90 : dicţionar bio-bibliografic / coord.Ion Bogdan Lefter, Piteşti : Paralela 45, 2000
BODIU, Andrei, Evadarea din vid : studii despre poezia românească de la sfîrşitul secolului XX şi începutul secolului XXI, Piteşti,  Paralela 45, 2008

Andrei, BODIU, Ion Bogdan, LEFTER, Monica, SPIRIDON Hide

Argument

George Braque

Într-una din zile mi-am reamintit de povestea polonezului criminal de război şi am zis să facem o carte cu perspective multiple şi cu scriituri de la vremea liceului pînă la cele hîrşîite ale optzecismului epic. Pornim la drum cu Viorel Marineasa, Helmut Britz, Borco Ilin, Lavinia Bălulescu şi liceenii năbădăioşi Tudor şi Vlad, şi vom vedea dacă iese cartea cu criminalul de război. Singura condiţie pe care ne-am impus-o este să participăm colectiv la descoperirea polonezului.

Fragmente pe reportofon

Reporter: …şi-a spus Javolschi atunci cînd a venit. …s-a dat drept polonez! Helmut, înţelegi dom’le? Asta e istoria, practic a stat ascuns aici din 1945. Era necăsătorit? (mai mult…)

Adela Dragomir, Alexandru Potcoava, Borco Ilin, Daniela Raţiu, Helmut Britz, Ivan Ivanovici Androhov, Lavinia Bălulescu, Oana Doboşi, Viorel Marineasa Hide

Nu mi-a venit să cred ceea ce am auzit: canonizarea poetului Mihai Eminescu. Păi, domnilor, frumuseţea unui scriitor este umanitatea lui, faptul că bea la Borta Rece, că iubeşte aprig şi cât se poate de carnal, că fumează şi că trăieşte liber. Sărac: da! E mai bine să decretăm scriitorul genial fără de arginţi şi făcător de minuni literare. Aşa da! Dar cu certitudine nu sfânt, pentru numele lui Dumnezeu! Până unde poate merge prostia, prostul gust şi provincialismul. Artistul este om fără graniţe etice impuse esteticii, fie ea (etica) şi creştină. Dacă marele scriitor crede în Dumnezeu, credinţa lui e altfel decât aceea a enoriaşului, a monahului sau a cuviosului părinte paroh. Este altfel pentru că un scriitor autentic este viu artistic. Adică diferit. El se poate identifica în mod sigur cu ritualul liturgic, dar în felul lui păgân. Adică diferit. Scriitorul adevărat nu are certitudini, deşi le doreşte, se culcă însetat după ele şi se scoală tot aşa. Numai că nu-i cereţi să fie sfânt, când îl bântuie mai ales diavolul.

Asistăm la o ofensivă propagandistă culturală plină de provincialism, de prostii solemne şi de socluri de pe care se rostesc retorici  didactice. Ideea canonizării „Luceafărului poeziei române” este urmarea lor directă. A pleiadei de inşi care îl consideră ameninţat de două decenii, cam de pe vremea în care criticul Ion Negoiţescu, altfel marele său hermeneut, a declarat că prin articolele sale politice se iţeşte fascismul. Şi ce dacă ! Oricum canonizarea nu rezolvă problema!

Daniel Vighi

Sursa: 24 FunTM

Ion Negoitescu, Mihai Eminescu Hide