29
Oamenii cu nutremîntul mai puţin uşurel
0 Comments | Posted by Daniel Vighi in Didactica, creaţie literară
Comparaţiile între lumea bucureşteană şi cea vieneză destăinuie gustul peregrinului Ion Codru Drăguşanu pentru scrutarea diferenţelor semnificative. Acestea, comparaţiile, merită toţi banii, cum se spune, adică întreg efortul de a le străbate prin lectură. Iată una dintre ele: “caracteristica vienenzilor e tăcerea. Ei nu strigă, nu vorbesc, ci numai zbîrnîie pre strade, ca albinele în alvearie (stupi). Minune cum atîtea lovituri cu cotul, pre strade strîmte şi scure (obscure) nu-i aduc în afect (stare) să facă larme”. Stranie judecată, stranie manieră de a vedea cam cum anume ar fi să fie conlocuirea în aglomeraţie orăşenească: pe stradele cele “strîmte şi scure” se petrec anume “lovituri cu cotul” despre a căror realitate turistul din turn nu se îndoieşte, mirarea lui este alta: adică, se întreabă el, cum ele, loviturile cu cotul, nu-i aduc pe cei care le suferă “în afect să facă larme”. În schimb, spre deosebire de furnicarul omenesc din Vindobona, “în Bucureşti cei ce au ceva de vînzare şi-o strigă pe poduri cu glas mare, asurzindu-te; aici (la Vindobona n.n.) Doamne fereşte, nu”. În plus de asta “vienenzii sunt oameni subţirei ca ţîrii (despre ce anume ar putea fi cuvîntul de pe urmă tot autorul ne desluşeşte: aceştia, ţîrii, ar fi “pescuţi de mare săraţi şi uscaţi, ba şi terciuiţi”). Explicaţia cum că, de ce “vienenzii sunt oameni subţirei ca ţîrii” este una singură: “de bună seamă că le e nutremîntul (hrana) uşurel den cauza carinţiei” (a vieţii celei scumpe din Vindobona). Urmarea e că locuitorii de pe malul Dunării sînt “sprinteni ca ţînţarii”, de aceea “nu-şi pregetă, întrebînd de ceva, a merge cu tine, ca să-ţi arate”: cum ar fi, bunăoară, unde este “turnul lui Sînt-ştefan”. Desigur că oamenii cu nutremîntul mai puţin uşurel, mai greu se mişcă, stau în iatac, cum stă aga Buzoianu, despre care Ion Ghica spunea că “iubea petrecerile şi ziafeturile. Nu-i lipsea bal, nu-i lipsea nuntă, dar mai cu seamă îi plăcea masa pe iarbă verde cu miel fript, cu pelin şi lăutari”.




