Ghirlandaio
Voi încerca o trecere în revistă a pieţelor istorice ale oraşului printr-o scrutare socială, dar şi culturală, a acestora. Dacă există deosebiri importante între Piaţa Unirii şi Piaţa Traian, între Piaţa Bălcescu şi Piaţa Crucii, spre exemplu, faptul se datorează existenţei cartierelor istorice. Nu voi intra în amănunte tehnico-istorice pe care le stăpânesc mai bine istoricii şi arhitecţii. Privirea mea este a pietonului care descoperă ceea ce mulţi dintre noi nu mai băgăm în seamă din cauze care nu ne sunt întotdeauna imputabile. Nu vezi ceea ce îţi este alături o viaţă şi asta e un lucru aproape firesc, deşi indiferenţa privirii noastre pune în pericol patrimoniul istoric. Nu băgăm în seamă dintr-o, repet, firească obişnuinţă: stucaturi, frontoane, statui baroce, stiluri arhitecturale. Nu le băgăm în seamă şi această deficienţă a privirii – care este una mai ales culturală - ne face să nu vedem faptul că patrimoniul arhitectural este agresat inacceptabil uneori. Ceea ce este şi mai hazliu, dacă n-ar fi îngrijorător, este faptul că nu înţelegem că avem cu toţii interese economice nemijlocite: un oraş ca Timişoara restaurat devine mai scump, mai atrăgător pentru turişti, mai viu socio-cultural şi economic. Am de gând, de asemenea, să prezint şi exemple de bună practică a restaurării, nu doar devastări şi neglijenţe. Este evident că Proiectul de cooperare româno-german sub egida GTZ în domeniu îşi are propriile realizări pe care nimeni de bună credinţă nu le poate nega.
Daniel Vighi
Sursa: 24 FUN TM
