8
Prin locuri uitate de lume!
2 Comments | Posted by Daniel Vighi in Ariergarda, Didactica, Evenimente
Şansele ratate ale turismului cultural din România. Castele în ruină, conace asemenea. Judeţul Timiş are 3 castele, judeţul Arad are 14 castele, Hunedoara, 11. Cifre impresionante. Unele dintre ele stau în paragină. La Ineu e un castel din epoca renaşterii, cu donjon, înăuntru era o şcoală profesională, de jur împrejur sînt pruni, gîşte, găini la liber. Toate ar trebui văzute, analizate, supuse analizelor foto, discutat cu autorităţile din Regiunea Vest de Dezvoltare. Cîte obiective de patrimoniu cu potenţial turistic există? Cîte din ele se află în proprietatea statului? A primăriilor? A particularilor? Cîte sînt în pericol iminent de dărîmare? Cîte au fost prost recondiţionate şi desfigurate? Fiecare castel din acesta în ruină are o poveste oficială, o datare istorică şi evenimente petrecute de-a lungul veacurilor. Acelaşi castel are şi o minunată poveste a localnicilor, una sau mai multe. Există o istorie orală a locuirii. Castelele şi conacele au rămas în memoria colectivă, sînt eroine ale unor întîmplări care amestecă senzaţionalul cu întîmplări reale. Unele au poveşti actuale, aşa cum este cazul conacului Nicolici din satul Rudna, care arată superb în ruina lui expresivă, este cumpărat de un cetăţean german căsătorit cu o româncă. Au refăcut acoperişul, numai că pentru întreg edificiul e nevoie de un morman de bani. Turismul cultural ar putea fi o soluţie. Nevoia de ficţiune şi de istorii senzaţionale poate aduce turişti din străinătate. Adică prosperitate din vechituri în locuri uitate de lume!
Daniel Vighi
Sursa: 24 FUN TM
2 comentarii for Prin locuri uitate de lume!
amanda13 | 08/03/2010 at 22:42
neaga cosmin | 09/03/2010 at 14:10
Se pare că la Romanica este ca să se fi şi s-avem altele… Urmăresc locaţii dintr-astea, chiar mă amuză mai bine decât aglomeraţiile umflate, am reuşit să nu fac nici o poză în Praga la ceasul astronomic pentru că n-aveam loc de chineji, japoneji şi alti asieji… singura problemă cu locurile astea uitate şi de ele însele e c***tu şi peturile… încerc să le prind in panorame şi să le localizez, uite:





Cand vine vorba despre turism ma infierbant! Fiindca in tara in care locuiesc fiecare pietricica mai veche de un secol este obiectiv turistic. Fiecare darapanatura de pe vremea piratilor este loc de pelerinaj, fiecare fort (banal) obiectiv turistic. Si se face turism cu cap, chiar si cand nu prea ai cu ce. Aduci cativa pasionati, le oferi un loc de munca si ii transformi in trupele din razboiul de secesiune! Sau colorezi un tramvai in negru il pui sa faca o tura prin oras si la sfarsit ai un intreg tur al fantomelor.
Prin comparatie noi avem nespus de multe minunatii. Dar nu ne promovam deloc. M-am simtit sincer mai bine intr-un kitsch de restaurant a la pirati decat la Peles unde o cucoana fonfaita ne explica diverse cu o indiferenta sfanta. M-am simtit infinit mai bine intr-un fort in care mi se demonstra cum se manuiesc pustile, decat la Bran unde am fost tratati ca o turma.
Americanii au si bani si un adevarat cult al calatoriei in Europa, cu conditia sa o faca asa cum trebuie. Daca nu le convine ceva, sigur nu vor veni a doua oara. In librariile de aici sunt randuri intregi de rafturi despre calatorii spre Europa si alte cateva cu carti despre vampiri. Insa Romania abia daca apare printr-un ghid turistic la gramada si acolo cu niste pagini anemice. Spre deosebire de noi pana si Croatia, Turcia, Cipru, Slovenia, etc. au ghiduri turistice separate (si nu unu-doua), ca sa nu mai vorbesc despre Franta, Spania, Germania, Italia, Grecia, Austria, etc. La fel si Polonia, Slovacia, Ungaria…
In rest, pana si vampirii au inceput sa migreze, cei la moda acum au emigrat aici (ca-n Twilight), fiindca acasa nu aveau ce sa le arate turistilor…