Data trecută, când s-o luăm către izlaz, am nimerit, în dreptul bisericii ridicate de Antoniu Mocioni, peste-o femeie cu vârstă incertă. Cineva a întrebat-o cum de-s localnicii romano-catolici, iar ei nu vorbesc decât româneşte şi nici o boabă în altă limbă. Ea şi-a încreţit fruntea, într-un zdravăn efort de memorie, apoi ne-a spus că ştie de la mamă-sa că, atunci când au venit cei bătrâni la Bulci, foloseau alt grai, nu ţine minte care. Nemţeşte? ungureşte? bulgăreşte, poate? Nu, nici vorbă. Ce rău îmi pare că am uitat, mai zise femeia. N-am putut să scoatem nimic altceva de la ea. (mai mult…)

Viorel Marineasa Hide

Note despre film

Federico Fellini

Atunci cînd eşti la teatru, eşti spectatorul propriului punct de vedere: ceea ce se petrece pe scenă se petrece la aceeaşi distanţă şi depinde numai de regizor ca acea distanţă să-ţi fie adusă mai aproape prin inten­sitatea jocului sau claritatea viziunii. (mai mult…)

Alex Leo Şerban Hide

Şi de obicei nu aruncă umbre, victimele lor fiind în mod invariabil tinere fete sau copii, respectiv flăcăi chipeşi, parţial hipnotizaţi pentru a-şi pierde propria capacitate de apărare; ei au o putere fizică mult superioară fiinţelor de rînd, înzestraţi fiind cu o capacitate excepţională de transmutaţie, putînd lua, după bunul plac, aspectul unui lup sau liliac (asociaţia modernă dintre vampir şi liliac nu are suport în folclorul european, ea datorîndu-se exclusiv literaturii şi filmului), putîndu-se tîrî pe pereţi precum şopîrlele, transforma într-o ceaţă compactă sau o puzderie de luminiţe strălucitoare; ei văd perfect în întuneric, impunîndu-şi astfel voinţa asupra lupilor şi a altor animale de pradă ale nopţii (lupii sînt inseparabili legaţi de vampiri, fiind o altă ipostază a acestora). (mai mult…)

Arhiva Seminarului de film Hide

Gregoire Michonze

Cum zic în titlu, bardul  se preumblă  să vadă cum stăm. Nu e prea bine: “celelalt zidiri”, zice bardul “ce se găsesc în Cetăţuie sînt toate mai mult sau mai puţin păstrate în întregime.” Ajunge lîngă “Turnul cvadrat de deasupra porţii” şi bagă de seamă că “poate încă sluji multă vreme de cuşcă clopotelor în lipsa prilejilor de războaie.” Socoteşte cam ce anume ar putea fi demn de interes: doar“Biserica în care sînt portretele a lui Duca Vodă şi a familiei sale” poate fi obiectiv turistic, aceasta “se află încă în bună stare şi merită a fi arătată ca una din cele mai nimerite ce s-au rîdicat în Moldova în veacul XVII”. (mai mult…)

Socola, Vasile Alecsandri Hide

VAMPIR, personaj clasic şi arhetipal al literaturii şi filmului horror, al cărui mit există de secole, dezvoltîndu-se din superstiţiile existente în cele mai huilte culturi ale lumii. (Babilon, China, Japonia, In­dia, Europa, Haiti). Povestirile bazate pe „viaţa copiilor nopţii” readuc în prim plan probleme fundamentale, cum ar fi misterele de nepătruns ale vieţii de dincolo de mormînt, starea corpului după moarte, pasiunile stranii ale firii omeneşti, eterna confruntare dintre bine şi rău. (mai mult…)

Babilon, China, Europa, Haiti, In­dia, Japonia, vampir Hide

Jules Perahim

Materia inflamabilă înghite cu plăcere o floretă şi o mască

O mască şi o floretă sunt aşezate pe o etajeră

de sticlă lângă un talisman contra catifelei

care semănă cu o piele foarte bătrână. Un tăietor

de cozi urmăreşte o fetiţă carbonizată ca să

nu se cunoască urma ochiului scos (o pasăre de

noapte în care florile nu sunt văzute).

Femeia îmbrăcată în catifea violet înghite o

mulţime de animale cu coaje mai sălbatice de­-

cât primele animale.

Respiră şi suflă cu putere o flacără rece peste

figurile cilindrice care cădeau în sexul deschis,

de unde ieşeau trei flăcări.

Saliva trecea pe sub uşi dintr-o odaie în alta

şi de acolo începeau toate materiile inflamabile,

toate excesele şi perversiunile interzise.

Fata de 18 ani care visează că ia foc casa este

de fapt un asasinat pregătit multă vreme, ca şi mij-

­loace lui.

Numai masca de os dinăuntrul obrazului reuşeşte

să divulge dar în acelaşi timp se opreşte din

mers şi roagă un trecător îmbrăcat in negru să-i

ofere o mască.

Diamantul conduce mâinile, 1940 [arhiva Marin Mincu] (în colaborare cu Virgil Teodorescu şi Paul Păun).

D. Trost Hide

Andy Warhol

Pe tinerii din sixties-ul hippiot, îi interesau gaşca, grupul, tovărăşia. Residential community. Voinţa de a fi în gaşca aceea care crede în sine din privire, din felul în care se mişcă, din felul în care îşi poartă ţoalele, din negrul cămăşii, din franjurii blugilor, din lanţuri, piele neagră, latex, bici, tricoul negru, satanism, hip-hoperii şi hauserii cu tricouri Cannibal Corpse din material lucios. Găşcarii au o viziune în comun că de aceia fac parte din intentional community, ce puii mei vreţi? Colocuirea, casa cea mare, cohousing cu management, proprietate şi planificare. Bucătărie comună, internet şi camera copiilor, spălătorie, TV room, tool room or a gym. Poate fi şi sauna. Piscina. Cohousing din vremea cînd se adunau în Golden Park hipioţii şi trăiau în residential community şi intentional community. Tricoul negru cu bebeluşul sub formă de schelet. Hippioţii iubesc natura. Hippioţii din Global Ecovillage Network. La  început a fost un kibbutzim (sat, adică) Rishon LeZion care fu întemeiat în praf şi călduri împuţite în plină vară, la sfîrşit de iulie, de zece sionişti din Harkovul ucrainean la 1882. M-aţi înţeles?  Băgaţi aici şi pe Aurobindo Ashram. Mănăstirea budistă care aşa se numeşte: ashram! În Pondicherry, fosta Indie franceză căruia i se mai zice şi Puduchery care ar fi să fie Satul Nou în limba tamil. Ashram-ul lui Sri Aurobindo, marele comunist mistic, învăţător şi poet.

Daniel Vighi

Cannibal Corpse, Global Ecovillage Network, Pondicherry, Residential community, Rishon LeZion Hide

EU, TUDOR ARGHEZI, ION BARBU SI CAMIL PETRESCU

Critica poeziei argheziene se cere riguros şi aspru selecţionată.

Rene Magritte

Unii dintre admiratori se dovedesc nesiguri, prudenţi, în cele din urmă convinşi, precum d. E. Lovinescu ale cărui teoretizate revizuiri indică întotdeauna o lipsă de siguranţă şi de personalitate. Nu este locul, desigur, să faci aici un proces general al criticei d-lui Lovinescu, dar nu mă pot opri să rigolez de câte ori, măcar în treacăt, îmi apare deşuchierea calităţilor paradoxale ale acestei critice: impersonalitate, frică, lipsă de acuitate. Cum îmi explic totuşi că d. E. Lovinescu este un mare critic? Fiindcă ştie să tragă cu urechea şi, pasiv, se lasă târât de fluviul apelor critice care îl înconjoară şi în care se scaldă. Mai are ceva: o eclectică.

Un alt critic afirmativ este, la loc important, entuziastul domn Felix Aderca cu verbozitatea d-sale de dubioasă calitate sentimentală, dar de o ireproşabilă naivitate. Fericiţi cei săraci cu duhul! În Viaţa literară 1.28, stabilea paralela Eminescu-Arghezi cu logica următoare: „Amândoi s-au hrănit dintr-un poet străin şi au revenit la cronicari. Amândoi au sânge străin; amândoi depăşesc curentul politic al vremii; amândoi sunt chinuiţi; amândoi — poeţi mari.”

Paralela poate urma la infinit: amândoi poartă mustăţi; amândoi sunt bruni; nici unul nu are dantură falsă; amândoi şi-au schimbat numele etc. etc. Dar naivitatea d-lui Aderca în polemică e adorabilă şi dezarmantă. De pildă, un argument dintr-un răspuns lui Ion Barbu: „când poezia lui Arghezi pare inaccesibilă, o declară (I.B.) primară”. Inaccesibilă i se pare desigur d-lui Aderca.

Un entuziasm pe bază doctă este, în schimb, acela al d-lui Şerban Cioculescu, pur, total, constant, intransigent şi religios admirator al d-lui Arghezi, dulcea d-sale obsesie. La Adevărul, la Acţiunea, la Viaţa literară, la Vremea etc. d. Şerban Cioculescu nu scrie decât despre T. Arghezi, adorator suav şi tandru, iubindu-l ca pe o amantă, interpretându-l, ghicindu-l şi apărându-l (mai ales) ca o tigroaică, ori de câte ori cineva îi scarmănă idolul sau numai se uită urât.

Dragostea este împărtăşită: d. Arghezi îl cheamă acasă. Îi trimite comisionari. Vrea să-i vorbească. S-au văzut ieri, nu s-au văzut azi, au să se vadă mâine. Amant atent, d. Cioculescu îţi încredinţează misterios şi ritual că el singur din toată presa română a scris un articol la cincantenarul poetului. Afirmă tare, incandescent, cui vrea să-l asculte, că toţi detractorii lui Arghezi sunt astăzi — poate datorită şi d-sale — cei mai fervenţi admiratori, că singura realitate, singurul absolut este poezia lui T. Arghezi spre care se îndreaptă, cucernici, toţi literaţii români, fii buni sau pocăiţi.

Eugen Ionescu, Ion Barbu, Şerban Cioculescu, Tudor Arghezi, Viaţa literară Hide

Voi publica periodic mici fragmente din documente referitoare la istoria autohtonă cu sugestii de linkuri pentru căutări şi poziţionări în lumea largă a internetului.  Încep cu o scrisoare a secretarului florentin Anton Maria del Chiaro al domnitorului Constantin Brâncoveanu. Sursele evidenţiate prin link sunt cele de largă accesibilitate pe net, din păcate cele mai riguros academice se află sub protecţia unor abonamente cu valoare comericală de pe  portaluri academice. E de înţeles de vreme ce  accesul la documente vechi şi la studii ştiinţifice necesită suport financiar care mai apoi trebuie să se regăsească într-o autosusţinere .  Surse posibile în regim de acces liber le putem găsi pe portaluri de felul Gallica sau Gutenberg. Sursele de pe Scribd sunt nesistematizate, de multe ori haotice sau pline de greşeli în procesele de digitalizare. Cu toate acestea în ultimii ani internetul a devenit tot mai performant ca sursă de cercetare filologică. În fapt, devenirea sa în mai bine depinde de cei care intră în acest ocean de informaţii culturale cu onestitate, rigoare şi bună credinţă. Viitorul oricum îl găsim aici, cel puţin o parte din el. Adăugaţi şi protecţia prin digitalizare a vechilor incunabule, manuscrise, presa culturală sau academică.

(mai mult…)

Anton Maria del Chiaro, surse acadmice pe internet Hide

Oscar-ul ca ritual simbolic

Spectacolul Oscar a devenit o parte integrantă a culturii americane, un ritual anual simbolic cu o tradiţie de şaptezeci şi cinci de ani. Fie vremurile bune sau rele, spectacolul Oscar trebuie să aibă loc – şi aşa se şi întâmplă. (mai mult…)

Gregory Peck, Martin Luther King, Oscar Hide