Culmea! La douăzeci de ani după revoluţie, adică în anul 1868, Alessandru Pelimon scrie romanul Revoluţiunea română din anul 1848 – Muşătoiul. Numele acesta barbar din coada tituluşului romanesc este al unui munte în care stau la palavre foşti revoluţionari într-un decor pe măsură. Aici-şa iernile sunt „geroase şi viscoloase”, „primavera cad ploi continue”, „sute şi mii de mînzate pasc erba” care acolo, pe Muşătoiu, „e toată vremea fragetă”, baciul este un general ce are în subordine trupe nenumărate de „păstorei cu fluierul şi cu cavalul la gură”, mieii sar aberant „pre colnice şi pre vălcele”, în timp ce păstorii, cîntînd doine amoroase, gustă „plăcerea repausării la umbrele molifţilor”. (mai mult…)

Al. Pelimon, Căimăcămia Hide

Este evident pentru cunoscători şi chiar şi pentru cei care nu pricep marketingul şi concurenţa liberă, că în centrul istoric al Timişoarei, barurile, cluburile şi discotecile de toate mărimile şi formele nu mai pot fi de niciunde. Fără sare şi piper. Efortul de personalizare impus de concurenţă presupune cultură, inteligenţă, gust, originalitate. Un amestec din toate căruia specialişti îi spun mix de marketing. (mai mult…)

Bierhaus, Mitteleuropa Hide

Thomas Mann

Explicaţie pentru fragmentul care urmează: rânduri scrise de tânărul care am fost acum un sfert de veac în plin comunism, sătul de raţionalismul ceauşist, lehamisit de plictiseala ideologiei oficiale, atârnat de evadarea ficţională în capodopera Muntele magic, romanul minune a lui Thomas Mann.  Căutam certitudini cu fervoarea vârstei, pipăiam cu gândul divinitatea, căutam să identific certitudini în nepătrunsul existenţei omeneşti. Aveam timp berechet să citesc şi să gândesc pe marginea a ceea ce citeam, astăzi nu o mai pot face la fel, am pierdut bucuria cititului aceluia – citesc profesional! – mi-au rămas doar amintiri îndepărtate şi câteva însemnări care nu spun mare lucru din ceea ce am trăit atunci, în vârsta de aur a lecturii. (mai mult…)

Hans Castorp, Muntele magic, Thomas Mann Hide

Dincolo, peste Mureş, e Banatul, cu nemţii şi măcelăriile, cojocarii, breslele. Ca să ajungi acolo trebuia să treci podul, să plăteşti ce se cuvine şi să apuci drumul spre piaţă, printre micii negustori, în fojgăiala dughenelor, a bazarului rămas din vremea ocupaţiei otomane care a durat un veac şi jumătate, până când prinţul Eugeniu de Savoia intră pe poarta Forforoza în cetatea Timişorii în al doilea deceniu al veacului al XVIII-lea. (mai mult…)

Iona Slavici, prinţul Eugeniu de Savoia Hide

Vermeer

Fascinaţia gîndului simplu, rostit în frînturi de fraze (ce păreau să ascundă în pu­ţina lor spunere promisiunea unor stări esenţiale la care nu-mi era dat să am acces) m-a urmărit în permanenţă, din chiar clipa cînd am simţit profun­zimea lor. O sărăcie fără perspective. O capcană pe care nu o poţi evita decît transfigurîndu-ţi can­titativul simplei  acumulări culturale într-un alt­ceva, gata să te păstreze într-o relaţie proaspătă cu lumea. (mai mult…)

jurnal literar Hide

Dacă ne uităm la ţoalele lui Jimi ce vedem? Păi, chiar faptul că e băiat de băiat, şi că aduce mult cu cei din Latin Kings, din Crips gangs, criminalii de la Sureños  care e o grupare de pe străzile din Chicago, cu băieţi de băieţi din Southern California care se află în legătură cu „the Mexican Mafia prison organization” care şi ea, la rândul ei, se opune din interior lui Nuestra Familia, copiată admirativ şi de banda portoricano-columbiană pe nume the Norteños. (mai mult…)

Jimi Hendrix, Mafia mexicană, Sureños Hide

Se zvonise de un an deja că fuseseră aduse de afară, că erau grozave, nichelate, cu leduri şi butoane complicate, mai a dracu decât radiocasetofoanele extra pe care le aduceau bişniţarii din Iugoslavia, din Ungaria, de la nemţii plecaţi care le trimiteau rudelor să-i mai ajute ca să reziste cu banii, mai ales că aveau nevoie în drumurile pe la paşapoarte şi pe la avocaţii care le scriau memoriile şi le aduceau veşti despre ce mai vorbesc ofiţerii  de la securitate, ce intervenţii au mai făcut autorităţile din „Federală”, aşa-i spuneau toţi  Germaniei occidentale în discuţiile lor: „Federală”. „Am primit pachet din Federală”, ziceau. (mai mult…)

filme Hide

.

În mai toate piesele şi schiţele lui Caragiale, personajele vorbesc anapoda. Faptul nu este intîmplător, pentru   că o împleticire verbală exprimă o împleticire a gîndului, o stare stîlcită a minţii, un deficit mental. Din vremea dialogurilor lui Platon s-a tot spus că vorba este forma pe care o îmbracă gîndul. Ludwig Wittgensttnn ne asigură în Tractatus că „Propoziţia reprezintă descrierea unei stări de lucruri”. Propoziţia caragialiană de­scrie şi ea, în mod indirect, prin nefuncţionalităţi, prin suspendări ale comunicării, o anume stare de lucruri   mentale, cu   oglindiri   politice,   sociale, omeneşti. (mai mult…)

I. L. Caragiale Hide

În camera din hotelul Samarkand cu Monika înainte cu o zi. Va muri în dimineaţa următoare şi nu ştie nimic. Nimeni nu ştie când va da ortul popii şi e foarte bine că e aşa. I se amestecă toate în minte, se scufundă în amintiri scurte din vremea copilăriei şi asta ar putea fi un semn că sfârşitul e pe aproape, numai că el nu ştie asta, stă în fotoliu, trage din ţigară, apucă paharul cu tequila. Îşi aminteşte scurt de tot de Bettie Jeane, o vede aşa cum revezi detalii nesemnificative. (mai mult…)

Jimi Hendrix, Monika Dannemann Hide

23 iulie, 1990. La ţară, pe marginea şanţului, stau cîţiva ţărani bătrîni. în faţa lor s-au oprit doi na­vetişti ca la vreo cincizeci de ani, tocmai veniţi de la gară, cu gentile burduşite, legate cu sfoară peste muşamaua crăpată. Unul dintre cei de jos este îm­brăcat cu nădragi de miliţian peticiţi. Cel de lîngă el poartă pantofi tăiaţi la călcîie ca nişte şlapi. Al treilea fumează o ţigară TOP, are în picioare opinci de gumă în care a îndesat fîn. Nu departe se afla casa unei babe nebune pe care au găsit-o moartă; nu avea pe nimeni. Nu se ştie dacă a murit de foame sau din alte pricini. (mai mult…)

Apocalipsa Hide